Unii tac pentru ca ei cred intr-o elocinta mai mare decat a cuvintelor, ei stiu ca tacerea este superioara si nu o folosesc ca pe o pauza intre cuvinte.
Altii tac pentru ca nu mai au nimic de spus, pentru ca nu mai cred in dragoste, vise si povesti. Tacerea este atat de profunda si comlexa! Ea poate jigni, rani, indigna, sa spuna atatea! Si ce sentiment de liniste profunda poate sa iti dea tacerea ta in mijlocul interjectiilor care cateodata pot doar sa iti sparga timpanele. Atat! Cu totii stim zicalele: "daca taceai filozof ramaneai!", "cine tace si face e mai inteligent" sau "tacerea e de aur" , dar... imaginativa cu mine cele mai fidele creaturi:lebedele, pinguinii.
Acum o relatie intre doua persoane in care cuvintele sunt de prisos. O relatie in care ideile sunt reluate cu un singur zambet ca si cum nu ar fi fost nici o tacere intre ei, o relatie in care semeni un gand si culegi o fapta.
Sa exprime oare tacerea totul de la cunoastere la necunoastere totala, de la genialitate la prostie, de la interes la indiferenta?
Tacerea este apanajul regilor.
